When I really want to talk to my mother I take the bus and get off in the little town on the border And walk around the bus station Through which I used to pass every time I came home. I’d have been able to meet her there Even now If my mother were still Alive Dozens of old women in the waiting room Talking among themselves With their hands on their knees I look from one old woman to another Even though I know my mother couldn’t possibly be Among them Or that any of them could ever have met her, I’d have gone up to her And started talking to her. But she’s not that one either. I open the door and go inside the house Now empty And I touch all the things That my mother touched Raising a cloud of dust around me A cloud of dust so big That nobody would be able to see me from outside If he looked through the window With that cloud of dust around me I go from one room to the next And go into my own room, where I climb into bed And wait impatiently to fall asleep. At least in my sleep maybe I’ll meet My mother.

Als ik heel graag met mijn moeder wil praten Neem ik de bus en stap uit in een klein stadje aan de grens En maak een rondje door het busstation Waar ik kwam telkens Als ik naar huis ging. Daar had ik haar kunnen ontmoeten Ook nu Als mijn moeder nog in leven was geweest Tientallen oude vrouwen in de wachtkamer Praten onder elkaar Met hun handen op hun knieën Ik laat mijn ogen van de ene naar de andere gaan Hoewel ik weet dat mijn moeder niet onder hen kan zijn Als er maar één van hen haar had gekend, Dan had ik haar benaderd Om een gesprek aan te knopen. Maar er is niets van aan. Ik doe de deur open en ga het huis binnen Dat nu verlaten is En raak met de hand alle dingen aan Die mijn moeder heeft aangeraakt Waardoor ik een stofwolk doe opdwarrelen Zo’n grote stofwolk Dat niemand me nog van buiten had kunnen zien Als hij door het raam had gekeken Met die stofwolk om me heen Loop ik van de ene kamer naar de andere En ga mijn kamer binnen, waar Ik me in bed neervlij En ongeduldig op de slaap wacht. Misschien zal ik tenminste in mijn slaap Mijn moeder ontmoeten

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță Și dau roată autogării Pe unde treceam de fiecare dată când Veneam acasă. Acolo aș fi putut-o întâlni Și acum Dacă mama mea ar mai fi fost În viață Zeci de bătrânele în sala de așteptare Vorbind între ele Cu mâinile pe genunchi Îmi plimb ochii de la una la alta Deși știu că mama mea nu are cum să fie Printre ele Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o, Atunci m-aș fi apropiat Și aș fi intrat cu ea în vorbă. Dar nu e nici asta. Deschid ușa și intru în casa Acum pustie Și ating cu mâna toate obiectele Pe care le-a atins mama mea Ridicând în jur un nor de praf Un nor de praf atât de mare Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară Dacă s-ar uita pe geam Cu norul ăla de praf în jurul meu Trec dintr-o cameră în alta Și intru în camera mea, unde Mă bag în pat Și aștept cu nerăbdare să adorm. Măcar în somn poate o voi întâlni Pe mama mea