Gedicht
Nicolae Coande
THE BLACK FIRE STOKER
You know, men are Moscows ruined by vodka and carelessnesssold sub rosa,
hollowed birches into which the black fire stoker blew,
the Siberian with a shovel growing out of his strength’s limb.
the ashes of paradise and the zodiacs of small countries carried in their hearts
by the immortal conveyor belts of red capitalism.
Today when I walked home devoid of life I heard my blood
shriek at me:
old buddy, must it be so hard for a man to stay on his feet?
Blood more than six feet high and he still wants to grow.
I think I’m talking to myself like the little bell
of a blind mule on its right temple,
the clouds above me keep telling me something I don’t understand
(poor poets are greedy?),
as if asking me to stop
when I make love to a woman who’s not here.
Wait for her to show up.
I opened the door—no one there.
I sit on the floor in my room and notice an enormous buffalo
spraddled on my clean books.
This year his green dung will make people happy as well
the stock exchange. One day, the black fire stoker will gather us up
with his hard shovel.
I’ve never been to Siberia but I swear that I know
someone there.
© Translation: 2013, Adam J. Sorkin and Claudia Serea
Fochistul negru
Fochistul negru
Ştii, oamenii sînt Moscove ruinate de votcă şi de nepăsarevîndute pe sub mînă,
mesteceni găuriţi în care a suflat fochistul negru,
siberianul cu lopata crescută din mădularul puterii sale,
cenuşă de paradis şi zodie de ţări mici cărate în inimă
de nemuritoarele benzi transportoare ale capitalului roşu.
Azi cînd veneam spre casă golit de viaţă am auzit sîngele
cum striga la mine –
bătrîne, să fie atît de greu să ţii omul pe picioare?
Sînge înalt de doi metri şi tot mai vrea să crească.
Cred că vorbesc de unul singur cu un clopoţel
de catîr orb în tîmpla dreaptă,
norii deasupra mea îmi spun ceva ce nu înţeleg
(poeţii slabi sînt lacomi?),
parcă mi-ar cere să mă opresc atunci
cînd fac dragoste cu o femeie care nu e în faţa mea.
Aşteapt-o să vină. Am deschis o uşă – nu era nimeni.
Stau în cameră pe podea şi văd un bivol mare
tolănit printre cărţile mele curate.
Balega lui verde va face şi anul ăsta oameni fericiţi
la Bursă. Fochistul negru ne va strînge într-o zi pe toţi
cu lopata lui tare.
Nu am fost vreodată în Siberia dar pot să jur că am pe cineva acolo.
© 2014, Nicolae Coande
From: Nu m-au lăsat să conduc lumea / They Just Wouldn’t Let Me Run the World,
Publisher: Max Blecher, Bistrița
From: Nu m-au lăsat să conduc lumea / They Just Wouldn’t Let Me Run the World,
Publisher: Max Blecher, Bistrița
Gedichten
Gedichten van Nicolae Coande
Close
Fochistul negru
Ştii, oamenii sînt Moscove ruinate de votcă şi de nepăsarevîndute pe sub mînă,
mesteceni găuriţi în care a suflat fochistul negru,
siberianul cu lopata crescută din mădularul puterii sale,
cenuşă de paradis şi zodie de ţări mici cărate în inimă
de nemuritoarele benzi transportoare ale capitalului roşu.
Azi cînd veneam spre casă golit de viaţă am auzit sîngele
cum striga la mine –
bătrîne, să fie atît de greu să ţii omul pe picioare?
Sînge înalt de doi metri şi tot mai vrea să crească.
Cred că vorbesc de unul singur cu un clopoţel
de catîr orb în tîmpla dreaptă,
norii deasupra mea îmi spun ceva ce nu înţeleg
(poeţii slabi sînt lacomi?),
parcă mi-ar cere să mă opresc atunci
cînd fac dragoste cu o femeie care nu e în faţa mea.
Aşteapt-o să vină. Am deschis o uşă – nu era nimeni.
Stau în cameră pe podea şi văd un bivol mare
tolănit printre cărţile mele curate.
Balega lui verde va face şi anul ăsta oameni fericiţi
la Bursă. Fochistul negru ne va strînge într-o zi pe toţi
cu lopata lui tare.
Nu am fost vreodată în Siberia dar pot să jur că am pe cineva acolo.
From: Nu m-au lăsat să conduc lumea / They Just Wouldn’t Let Me Run the World,
THE BLACK FIRE STOKER
You know, men are Moscows ruined by vodka and carelessnesssold sub rosa,
hollowed birches into which the black fire stoker blew,
the Siberian with a shovel growing out of his strength’s limb.
the ashes of paradise and the zodiacs of small countries carried in their hearts
by the immortal conveyor belts of red capitalism.
Today when I walked home devoid of life I heard my blood
shriek at me:
old buddy, must it be so hard for a man to stay on his feet?
Blood more than six feet high and he still wants to grow.
I think I’m talking to myself like the little bell
of a blind mule on its right temple,
the clouds above me keep telling me something I don’t understand
(poor poets are greedy?),
as if asking me to stop
when I make love to a woman who’s not here.
Wait for her to show up.
I opened the door—no one there.
I sit on the floor in my room and notice an enormous buffalo
spraddled on my clean books.
This year his green dung will make people happy as well
the stock exchange. One day, the black fire stoker will gather us up
with his hard shovel.
I’ve never been to Siberia but I swear that I know
someone there.
© 2013, Adam J. Sorkin and Claudia Serea
Sponsors
Partners
LantarenVenster – Verhalenhuis Belvédère