No. 15 Olteţ Street, Room 305

1. like a huge, bitter seabird,
misfortune hovers over the block of flats
at no. 15 olteţ street.

only those like us live in these rooms. no families. here
life gets swigged down, death forgotten.

and no one ever knows who or whom, who with
whom, when or what for.
sometimes the wind blows the smell of smoke and the tumult of battle
from the catalonian plain.

when you come up to see us, buddy, watch out: you’ll be met at the doorway by the san-
josé louse. he’s our keeper. he’ll wag his tail at your feet, he’ll
greet you, hey, amigo, slip me five to ferry you across. the door’s
always bolted, these guys keep locking me out, they imprison me outside.
don’t believe him, pal, you’ve no idea. the janitor came yesterday
and made him chief of the landing, he’s in charge of
this room now – this accursed ship the waters have tossed here,
marooned on the third floor.
pay him, my friend, he’s the helmsman. he still rocks on his sea-legs
as in the old days when the ship leapt through he waves.

if he swears, listen piously: when he swears
he’s really praying. as they all do here.
as you’ll soon do.

only those like us live here.
life gets swigged down, death forgotten.

at rare intervals of contrition, of faith, inevitably at night,
the walls grow thin, stretch this way and that, reach higher,
as if a fluttering shroud draped over an unworldly body.

but nobody awakens and in the morning again the building is
a rumpled shirt out of the pockets of which we alone can leave,
only we.

only those like us live here.
life gets swigged down, death forgotten.


2. group photo

seated around the table after supper. maybe pensive. maybe just
exhausted. fallen to the floor, its shirt open – a
rotten peach – lascivious dancer of these nights.
first on the left – zoli. with a reddish beard propped
on his fist. an empty glass overturned half out of the picture. his eyes
blurred. maybe just exhausted. maybe pensive. behind him
you can see the turned-up collar of my coat, as
though a hood. i always forget: no one’s watching us anymore.
i walk as if wrapped in someone i’m not.

on the right end – hans. he’s something. he’s
thirty-eight. he’s pillowed his head on the table.
once he had money. he had theresa. he’s thirty-eight.
the guy had a pal, the pal had
theresa, theresa had hans’s money. hans has
pillowed his head on the table. the table wobbles, us along with him.
he was thirty-six at the time. now he has size-ten boots. a new life, and
cirrhosis of the liver wait for him in bed. among us,
hans is the only accomplished man.

mitru: no work for a year. fit for apostleship.
found shelter here. this flophouse takes in anybody.
once had a wife and a home, but done with those.

smack in the middle sits the spider with a cross.
always moody, wrapped in a shroud of his own silk
as in a gentle halo of flame.
‘day breaks, night falls again’, he says,
‘and none of them will awaken to betray out’.


3. the ordeal

he says, look, says i’ve got this box of matches, lifted them the other night from my aunt. he says, i’ve lost my spider, can’t be nowhere else, he says, ’cept in 305. keep your eyes peeled, he says, watch the entrance, whistle when he goes out, he says, he’s you name it and then some, got long legs, goes about in nothing on, only underwear, he says, bowlegged, makes like some snotty big shot, speaks through his nose, boy, weaves them incredible shirts. he says, you know, i and my sister with him, you know, and all that jazz. seen ’er one day, seen ’er next day too. so i pay ’em a visit one night. she, he says, she’s wearing the cat fur – and was she meowin’! the little bitch purred, too, he says, so i’d take ’er for a pussycat. and the guy next to ’er, in bed. then, he says, i pulled the clock down off the wall and banged hell’s bells out of it till next morning. then they came around and found ’er there, washed ’er, dressed ’er to be a bride. you know, they said, you’re hot for him, well, you got him. all your life, gonna be a spider’s wife. all right, take the weirdo, take your monster home. and she reaches for him. but, no, the spider shillyshallies, don’t want her, no, he’s too young, no, he needs her ear, so he can weave bridal blouses in it.

(and einshtein went to see this lady, his friend since forever. einshtein was old now and in one ear and out the other. einshtein saw this spider, the lady friend had raised him since he was tiny, like her own child. he liked the spider, this einshtein did. they hit it off right away. poor lady, oh mama. she went to the kitchen to bring sweets to her distinguished guest. then the old humbug – he snatches the spider real quick, stuffs it in his mouth, and starts to chew it up.

then his lady friend comes back. dangling out of the corner of einshtein’s mouth there’s an unswallowed leg.

what’s that, she asks. nothing, the tip of my moustache.

they never seen each other again after that. she couldn’t never forgive him.)









4. the triumphal arch

here’s what i’m going to do now: head back to olteţ street.
it’s friday night.
from friday to monday might as well not be alive.
hans gets mad and buys a bottle of surgical spirits
zoli gets mad and buys a bottle of surgical spirits
i get mad too and tell them why
and they tell me why. after that we dilute
everything with water and begin to feel happy.

they no longer say why, i no longer say anything.
from friday to monday nothing can be heard.
we each drink our share and begin to feel
less unhappy. less alive.

and till sunday night it’s ok
it no longer matters whatever is or isn’t.
hans goes to the window and zoli goes to the window, but
no ship appears sailing from corinth.
they say, not monday yet. i say, not monday yet.

so on olteţ it’s happiness again.
friday comes and from friday to monday
day night day our free time
and we belt out songs until the rooms rattle –
trusty old salts who hope one sunday they’ll see
on the horizon, beyond on the blocks of flats in colentina,
the ship returning from corinth.

then on monday, when everyone’s out, at last
the Son arrives to redeem us:
in a dirty shirt, eyes puffy from sleeplessness,
an empty bottle in one hand, staggering, crooning tra-la-tra-la,
he climbs the stairs to three-zero-five, reaches out his hand,
and begs: tie me to the mast so i can sleep a bit, my friend.


7. four junipers with beards tour our block of flats.
the janitor chases them away with open scissors.
we’re priests, they yell, nobody can cut our hair.
we’re magi, you’ve no right.
for three months we’ve been travelling to his room
to see the miracle in three-hundred-five –
we’re magi, you evil-smelling herod. we’ve come
to witness his birth and carry him to his tomb.



8. the hans bird

a bird flew in through the window at night
i knew for sure it was hans.
it was bald and dead drunk.
hey, he said, here’s 50 lei, they’ve got
some kick-ass brandy across the road. nevermore, i replied.

he says: since i went away from you, they
hired me as night watchman at the cemetery. i have
a first-class flashing light. i sleep by day. i work with
the police. i’ve money enough to bury you. i’ve become minerva’s
owl. i open my eyes only at nightfall.

they promoted me. i now have large epaulets
on my liver. i had them since the time
here with you. oh! my wounds remain sore.
get going, man, let’s have a little something to celebrate.

hansi, i told him, nevermore.


9. zoli

who, you know, who among you’s got a house and home elsewhere? gooood,
let him leave us. man, you got parents? a girlfriend?
kids? would anyone adopt you? come on,
whoever it is, off you go. hansi,
man, you got a mother? scram. hey, folks, have you, you know, you got
anyone to pity you? bye-bye baby. boy, you, anyone miss you?
so long! you, there, ever been happy in your life? ciao.
see ya! vamoose.

hansi, you damn fool, that’s the window, the door’s over there.
come on, boy, up up up. it’s three a.m. and happiness
will thump our butts if we don’t beat it outa here.
line up, boy. off to work, boy. after me, boy,
step on it. from dawn to dusk, by the clock. come on, move
it, or happiness will wake us. hansi, my boy,
keep the hell away from her, boy,
many have died at her hand.


10. i still think now i could have gone awry in a worse way
than how bad i really became.
and what happens today may be the same tomorrow,
the same yesterday. but the san-josé louse showed up,
pushed in belly first, hands behind his back,
speechified the whole day long. i asked, he answered, i found out
he’d been appointed emperor of no. 15 olteţ street.

i clapped my hands. i carolled. it’s a new age
at no. 15 olteţ street. everybody’s happy.
we’ve got long tongues in our boots and in our bells. as during
the time of our beloved gaddafi
who’s in cuba and eats his vietnamese rice
out of korean sugarcane.

for tomorrow, we’ve been promised chloroform. tomorrow the world will turn
more ethereal, more refined. it will waft from us
as through gauze.
it will be a lot more pleasant on the operating table.
even there, truth will hide behind our back.

they will remove from us only the outside world.
death will stay intact inside us.
life will stay exact inside us.

from tomorrow on, we promise to stop drinking,
stop making trouble in the block,
stop using the sceptic system.
from tomorrow on, we promise to stop drinking.

but tomorrow is another today – what a disappointment!
tomorrow will never be tomorrow.

oltețului 15, camera 305

oltețului 15, camera 305

1. ca o amară, mare pasăre marină,
nenorocul pluteşte peste căminele de nefamilişti
din strada olteţului 15.

aici nu stau decît doar cei ca noi. aici
viaţa se bea şi moartea se uită.

şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu
cine şi cînd şi la ce.
doar vîntul aduce uneori miros de fum şi zgomot de arme
dinspre cîmpiile catalaunice.

cînd urci la noi, amice, ai grijă: la uşă o să te întîmpine pă-
duchele de san-josé. e paznic aici, o să ţi se gudure la
picioare, o să-ţi zică dă-mi nene cinci lei să te trec apa, uşa
e-nchisă, ăştia mă lasă tot timpul afară, m-au întemniţat afară.
tu nu-l crede, amice, tu nu ştii, a venit ieri administratorul
l-a făcut şef peste tot palierul, el este cel care cîrmuieşte acum
camera asta, corabia asta blestemată de sub care apele s-au tras
şi a rămas încremenită aici, la etajul trei.
deci plăteşte-i, amice, el e cîrmaciul, se clatină mereu
ca-n vechime cînd vasul sălta peste ape.
iar dacă-njură ascultă-l cucernic: el cînd înjură
se roagă. aşa cum fac toţi aici.
aşa ai să faci şi tu curînd.

aici nu stau decît doar cei ca noi.
aici viaţa se bea şi moartea se uită.

numai în rare clipe de căinţă şi credinţă, noaptea,
zidurile se subţiază, se alungesc, se înalţă
ca un giulgiu tremurător îmbrăcat de un trup nelumesc.

dar nu se trezeşte nimeni şi dimineaţa căminul e iar o
cămaşă boţită din buzunarele căreia ieşim numai noi şi atît,
numai noi şi atît.

aici nu stau decît doar cei ca noi.
aici viaţa se bea şi moartea se uită.









2. fotografia de grup

în jurul mesei după cină. poate îngînduraţi. poate doar
sleiţi. căzută pe duşumea, cu cămaşa desfăcută – o
piersică stricată – dănţuitoare lascivă a nopţilor lor.
primul din stînga – zoli. cu barba roşcată spri-
jinită în pumn. cu paharul gol răsturnat peste margine. cu ochii
înceţoşaţi. poate doar sleit. poate îngîndurat. după el
se vede doar gulerul ridicat al hainei mele, în
chip de glugă. mereu uit că nu mă mai pîndeşte nimeni.
mereu umblu ca-nfăşurat în altcineva.

la capătul din dreapta – hans. el da. el are
treişopt. are capul căzut pe masă.
a avut bani. o avea pe tereza. are treişopt.
a avut băiatul un amic, amicul a avut-o pe
tereza tereza a avut banii lui hans. hans are
capul căzut pe masă, masa şchioapă, noi cu el.
pe atunci avea 36. acum are 41 la bocanci, viaţa verde şi
ciroza hepatică-l aşteaptă-n pat. dintre noi,
hansi e singurul om realizat.
mitru: de un an cu ocupaţie fără şi bun pentru apostolat.
pripăşit şi el aici că aici e hotel pentru toţi.
a avut cîndva nevastă şi o casă, însă i s-au terminat.

la mijloc între noi şade păianjenul cu cruce.
mereu îngîndurat, înfăşurat în giulgiul propriei mătăsi
ca într-o aură de flăcări blîndă.
„vin zorile, se face iarăşi seară, zice,
şi nu se va trezi nici unul să mă vîndă.”






3. calvarul

z’ce mă, z’ce, am o cutie de chibrituri, le-am luat alaltăseară de la
mătuşă-mea. z’ce mi-am perdut paianjenu, numa acolo poa să fie,
z’ce, la 305. da tu fii atent, z’ce, păzeşte intrarea, fluieră cînd iese, z’ce, e unu aşa
şi pă dincolo, are picioare lungi, umblă numa-n chiloţi, merge, z’ce,
crăcănat, face pă boieru, vorbeşte pă nas, ţese bă neşte cămăşi grozave.
z’ce să ştii că eu pe soră-mea cu el aşa şi pă dincolo. o văd eu azi,
o văd şi mîni, mă duc la ei noaptea. ea, z’ce, era-mbrăcată-n blana pisicii
şi a mieunat. torcea, drăcoaica, z’cea c-o să cred că-i pisică. ş’ăla tocma
lîngă ea în pat. am tras atunci, z’ce, ceasu jos de pă perete ş-am bătut în el
clopotele pînă dimineaţa. ş-au venit ş-au găsit-o ş-au spălat-o ş-au
îmbrăcat-o mireasă. ş’au zis pă el l-ai vrut, pă el l-ai avut. o să fii
toată viaţa nevastă de păianjen. hai, ia-ţi stîrpitura acasă. şi cînd să-l ia,
păianjenu că cîr, că mîr, că el n-o vrea, că elu-i prea tînăr, că nu-i
trebe decît urechea ei, în care el poate să ţeasă pentru ea cămăşi de
mireasă.

(ş-a venit ainştain la doamna aia, îi era pretină de-o viaţă.
ainştain era de-acum bătrîn şi-ntr-o ureche. ş-a văzut ainştain
paianjenu, doamna-l crescuse de mic ca pe copilu ei. i-a plăcut
paianjenu lu ainştain şi s-au făcut pretini la cataramă. săraca doamnă.
săraca mamă. a ieşit la bucătărie să-i aducă înaltului oaspe delicatese.
atunci hoţomanu – haţ pe păianjen, îl bagă-n gură degrabă şi-ncepe
să-l mestece de zor. cînd a venit doamna, la colţu’ gurii lu ainştain
rămăsese neînghiţit un picior.
ce-i aia, a zis ea. ce să fie, aripa de la mustaţa mea. niciodată nu s-au
mai văzut după aia. niciodată ea nu l-a mai putut ierta.)

4. arcul de triumf

asta fac acum: mă întorc pe olteţului 15.
este vinerea şi este seară.
de vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.
atunci hans se înfurie şi cumpără spirt sanitar
şi zoli se înfurie şi cumpără spirt sanitar
şi eu mă înfurii şi eu şi zic la ce
şi ei zic la ce şi după asta îndoim
totul cu apă şi-ncepem să fim fericiţi.

ei nu mai zic la ce, eu nu mai zic.
de vineri pînă luni nu ne mai auzim.
ne luăm porţia fiecare şi începem să fim
mai puţin nefericiţi. mai puţin vii.

şi pînă duminică noaptea totu-i OK.
şi nu mai contează dacă sau dacă nu.
iese hans la geam şi zoli la geam însă
nici o corabie nu mai apare dinspre corint.
şi ei zic nu-i încă luni şi eu zic încă nu.

şi pe olteţului e iarăşi veselie mare.
vine vineri şi de vineri pînă luni
e ziua noaptea ziua noastră liberă
şi cîntăm de tremură încăperile –
marinari încercaţi care speră ca-ntr-o duminică să vadă sosind
la orizont, peste blocurile din colentina,
corabia dinspre corint.

iar luni, cînd toţi sînt plecaţi, soseşte în sfîrşit
şi aici Fiul ca să mîntuiască:
cu cămaşa murdară, cu ochii umflaţi de nesomn,
cu sticla goală-ntr-o mînă, clătinîndu-se şi lălăind.
se caţără pe scară la treisutecinci, îşi întinde mîinile şi zice:
leagă-mă de lemnul ei, să dorm şi eu puţin, amice.


7. patru jnepeni cu bărbi fac înconjurul căminului de nefamilişti.
administratorul aleargă după ei cu foarfecele desfăcute.
noi sîntem preoţi, strigă ei, noi n-avem voie să fim tunşi.
noi sîntem magi, noi n-avem voie.

avem trei luni de cînd venim ca să vedem
minunea de la camera treisutecinci –
irod împuţit, noi sîntem magi şi am venit s-adeverim
naşterea lui şi să-l cărăm la ţintirim.


8. pasărea hans

a venit o pasăre noaptea prin fereastră
şi am fost sigur că e hans.
era pleşuvă ca el şi moartă de beată.
mă, a zis, ia 50 de lei, du-te peste drum, are un
rachiu grozav. nevermore, i-am răspuns.

zice: de cînd m-am dus de la voi, zice, m-au
angajat paznic de noapte la belu. am un
girofar a-ntîia. ziua dorm. lucrez cu
poliţia. am bani să vă-ngrop. sînt bufniţa
minervei. nu deschid ochii decît la lăsarea serii.

acum m-au gradat. am însemne mari pe
ficat. asta de cînd încă stam p-a-
cilea cu voi. o! şi încă ranele mă dor.
hai, mă, du-te de ia ceva să sărbătorim.

hansi, i-am zis, nevermore.


9. zoli

- are, mă, careva dintre voi casă şi masă-n altă parte? buuun,
ăla să iasă dintre noi. ai, mă, părinţi? ai iubită?
ai copii? ai pe cineva să te-nfieze? hai, ăia
valea de-aici. hansi,
tu ai, mă, mamă? cară-te. aveţi, mă, vreunu
să-i fie milă de voi? adio. e cineva să te regrete, băiete?
pa! ai fost bă, careva, fericit la viaţa ta? ciao.
pa!

hansi, tîmpitule, aia-i fereastra, uşa-i dincoace.
hai, băiete, sus, că e trei dimineaţa şi vine fericirea
să ne dea la fund de n-o luăm din loc.
încolonarea, băiete. la muncă, băiete. după mine, băiete,
cu pas vioi. din zori în noapte, pînă-n ceasul. hai, că
vine fericirea să dea deşteptarea. hansi, băiete,
fereşte-te de ea ca de dracu, băiete,
pre mulţi i-a pierdut.




10. mă gîndesc şi acum că puteam s-o iau mai pe de-alături
de cît de pe alături am luat-o.
şi ziua de azi putea să fie tot aia de mîine,
tot aia de ieri. dar a venit păduchele de san-josé
şi-a-mpins pîntecu-nainte, şi-a dus mîinile la spate,
a perorat întreaga zi, am întrebat, a răspuns, am aflat
c-a fost numit peste olteţului 15-mpărat.

am aplaudat. am cîntat. pe olteţului 15 se deschide
o vreme nouă. toţi oamenii sînt fericiţi.
avem toţi limbi lungi la bocanci şi la clopote. ca pe
vremea preascumpului nostru gadafi,
care e-n cuba şi papă orez vietnamez
din trestii de zahăr coreene.

iar de mîine ni s-a promis cloroform. de mîine lumea va deveni
mai uşoară, mai subţire. se va strecura din noi
ca printr-o pînză de tifon afară.
vom fi mult mai uşori pe masa de operaţie.
adevărul, şi aşa, va sta în spate.

or să ne extirpe numai lumea dinafară.
moartea în noi va rămîne intactă.
viaţa în noi va rămîne exactă.

iar de mîine promitem să nu mai bem,
să nu mai facem deranj la bloc,
să nu mai folosim fosa sceptică.
de mîine promitem să nu mai bem.

numai că mîine iar e azi – dezamăgire,
mîine n-o să fie nicicînd mîine.